Criticată pentru felul în care arată, Deea Maxer a slăbit cu o dietă drastică: ”Imi scriau că sunt mama grasă, dizgrațioasă…”
Cum a reușit să slăbească după a două naștere și să ajungă la cele 63 de kilograme pe care le are acum, dar și cât îi este de greu să se întrețină, gurmandă fiind, soția lui Maxer, a povestit exclusiv pentru CIAO.RO.
“Vara trecută am avut un „meci” cu haterii de pe Instagram și de pe Facebook, care îmi scriau la pozele mele în costum de baie, pentru că eu niciodată nu m-am ascuns să-mi postez naturalețea pur și simplu, cu poze nefotoshopate, nemodificate, îmi scriau că sunt mamă grasă, dizgrațioasă, eu având atunci vreo 68 de kilograme, nu era ceva exagerat, dar ei mi-au spus că sunt grasă.
Le-am explicat într-o declarație atunci, le-am dat un răspuns în care le-am spus că în momentul respectiv nu am timp de diete și de slăbit, mă ocupam intens de Maysa, pentru că avea doar 8 luni, nu dormeam nopțile, vroiam doar să îmi petrec timpul cu familia, să mă relaxez la mare, săîmi fac treaba, nu doar să stau stresată de cum arăt. Plus că în momentul respectiv eu mă simțeam bine în pielea mea, singurul factor care a contat a fost faptul că Dinu îmi spunea că am rămas cu kilograme după nașterea Maysei și atunci mi-am dat seama că dacă toată lumea strigă către mine că trebuie să slăbesc, trebuie să o fac.
Iar în iarna anului trecut, într-adevăr nu mă mai încăpeau anumite haine pe care îmi doream să le port. Atunci am luat hotărârea să mă ocup și de mine, eram puțin mai liberă ca program, Maysa creștea… Atunci am ținut o dietă dată de un antrenor, se numește Dragoș Vultur, este specialist în nutriție și mi-a dat o dietă personalizată, plus exerciții fizice. Timp de 2 luni de zile am făcut în fiecare zi exerciții acasă, date de antrenor, și am reușit să slăbesc atunci, vreo 8 kilograme și să mă tonifiez, că de fapt asta era problema mea, că eram pufoasă, nu grasă. M-am tonifiat, am mai slăbit și niște kilograme și deja era mult mai ok. În continuare nu mă ascund să îmi postez pozele în mod natural. Le editez doar în filtru de lumină. Nu îmi lungesc picioarele, nu îmi ascund celulita, asta sunt, mamă a doi copii, chiar dacă sunt artistă și persoană publică. Acum hate-ării de pe Instagram nu mai au de comentat despre kilogramele mele, ci despre costumele de baie, că sunt urâte sau prea decupate, că sunt prea strâmbe sau prea colorate, gura lumii cea rea nu o poți astupa niciodată”, spune Deea.
“Apoi, ca să mă intretin cu dieta dată de antrenor și cu exercițiile fizice, evident că am avut și o perioadă în care nu mai țineam cont și am mai luat câteva kilograme, am oscilat tot timpul, iar în ultima perioadă încerc să mănânc doar o dată pe zi, intermitent fasting se numește varianta asta de așa zisă dietă. Să mănânci într-o perioadă a zilei, stabilită de tine, poate fi și în jurul prânzului, între ora 12 și ora 15, de exemplu, să ia o masă și o gustare eventual și în rest, să nu mai mănânci, până a doua zi, la aceeași oră, deci 24 de ore. Dacă se întâmplă să mănânc mai des de atât, încerc să mănânc dimineața ceva proteină gen iaurt sau omletă cu legume, la prânz o salată și seara nimic. Să mănânc foarte ușor, mai ales că este vară, chiar dacă locuim într-un hotel cu sistem all inclusive încerc să nu merg la masă, merge doar Dinu cu copiii, pentru că sunt o gurmandă, iar dacă merg încerc să aleg ce este mai sănătos, gătit mai ușor, fără sosuri, grăsimi, carbohidrați. Încerc dar nu reușesc tot timpul și nu pot fi un exemplu din acest punct de vedere!”, a povestit Deea.
S-a îngrășat 3 kilograme în vacanța din Turcia
Pentru că este pofticioasă și nu se poate abține mereu de la mâncare, Deea nu a rezistat tentațiilor din Turcia, mai precis a meniului variat de la all inclusive.
“În momentul de față am 63 de kilograme, pentru că înainte de a veni pe litoralul românesc, am fost cu Dinu și copiii la all-inclusive în Turcia, unde am luat 3 kilograme, pentru că sunt gurmandă, iar acum, la mare, am grijă la ce mănânc, dar îmi lipsește activitatea fizică, în afară de înot, la piscina hotelului, nu am unde să fac efort fizic. Din toamna, cand Maysa merge și ea la creșă, iar Andreas începe școala, merge în clasa a 4-a, voi începe să am mai multă grijă de mine, sa fac sport, nu de alta dar fac 32 de ani și trebuie să fiu mai atentă”, mai spune Deea.
Ce implanturi și-a pus Deea Maxer acum!
Soția lui Dinu Maxer a fost mereu sinceră și a vorbit despre toate intervențiile estetice pe care și le-a făcut, care nu sunt multe la număr. Recent, Deea și-a schimbat implanturile și a optat pentru unele puțin mai mari.
„Cât despre intervenții estetice, tocmai m-am operat la sâni, mi-am schimbat implanturile! Eram operată din 2011 și acum am schimbat implantul, forma și mărimea. Aveam proteză anatomică de 320 ml și am ales una rotundă, de 450 ml. Dr. Sorin Nae a decis să facem această schimbare, pentru un bust mai proeminent și mai potrivit constituției mele”, ne-a mărturisit artista.